Duminică, 07 Iunie 2026

Preşedintele Taiwanului, Lai Ching-te, promite să se opună anexării insulei

de Sorin MIHALACHE Joi, 10 Octombrie 2024 153 < 1 min citire
Preşedintele Taiwanului, Lai Ching-te, promite să se opună anexării insulei
Preşedintele Taiwanului, Lai Ching-te, a promis să se opună anexării insulei, pe care China o revendică drept parte a teritoriului său ce ar urma să fie cândva reunificat, transmite agenţia AFP.
Voi menţine angajamentul de a mă opune anexării sau încălcării suveranităţii noastre", a declarat Lai în timpul unui discurs pronunţat în faţa Palatului prezidenţial de la Taipei cu ocazia Zilei Naţionale, care marchează 113 ani de la răsturnarea dinastiei Qing şi fondarea Republicii China.
În ultimii ani, Beijingul şi-a intensificat presiunea militară şi politică asupra Taiwanului şi nu a renunţat niciodată la ideea angajării forţei militare pentru a prelua controlul asupra insulei, organizând trei serii de manevre militare de amploare în ultimii doi ani. De asemenea, Beijingul trimite aproape zilnic nave de război şi avioane de vânătoare pentru a patrula în jurul Taiwanului.
Potrivit unui oficial american de rang înalt, China s-ar putea folosi de celebrarea Zilei Naţionale taiwaneze ca de un pretext pentru a efectua manevre militare.
Taguri
Articolul anterior Peste 19.500 de joburi vacante sunt disponibile la bursa locurilor de muncă pentru absolvenți
Articolul următor Reacția inspectorului școlar general, după decorarea celor două unități constănțene: ”Eforturi remarcabile pentru un liceu din mediul rural”

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actualitate

Ultima oră

Titlurile zilei