După zece zile de bombardamente, Rusia începe să realizeze costul real al războiului, spune un consilier apropiat al președintelui ucrainean, care precizează că din acest punct negocierile pot fi constructive. În paralel, sâmbătă noapte Volodimir Zelenski a avut o nouă discuție telefonică cu Joe Biden, căruia i-a cerut mai mult ajutor financiar pentru a rezista invaziei Rusiei.
- Publicitate -
Orașul-port Mariupol este în continuare sub blocadă rusească și de cinci zile nu mai are curent, apă și căldură. Atacurile din timpul nopții, în nordul țării, s-au soldat cu victime, potrivit serviciilor de urgență ucrainene.
Oraşele Sumî şi Lebedin din nord-estul Ucrainei au continuat să se afle sub atacurile ruseşti sâmbătă, a declarat şeful administraţiei regionale din Sumî, Dmitro Jiviţki, pe contul său de Telegram.
Avioane ruseşti au distrus sâmbătă un depozit pentru alimente, materiale de construcţii şi o parcare, a relatat Jivițki, potrivit dpa, preluată de Agerpres. O termocentrală care furniza şi energie electrică a fost distrusă vineri.
Forţele ruse încearcă să preia controlul capitalei ucrainene Kiev şi a oraşului Harkov, dar şi al altor teritorii-cheie în întreaga ţară. Sistemul de încălzire nu mai funcţionează în întregul oraş Ohtîrka, situat între cele două oraşe, iar în unele locuri apa şi electricitatea au fost oprite.
„Ce pot spune, Ohtîrka este parţial distrusă”, a scris Jiviţki. 70 de militari ucraineni au fost ucişi aici marţi într-un atac cu rachetă. Informaţiile nu au putut fi verificate din surse independente.
Primarul oraşului-port Mariupol din sudul Ucrainei, Vadim Boicenko, a declarat că oraşul se confruntă cu o blocadă umanitară, fiind lipsit de toate utilităţile. Militarii ruşi au distrus toate cele 15 linii de înaltă tensiune din oraş, care a rămas fără electricitate de cinci zile, a transmis sâmbătă Boicenko la postul Ucraina TV, potrivit dpa.
Oamenii tremură de frig în apartamentele lor, în condiţiile în care termocentralele funcţionează pe bază de electricitate, a adăugat el.
Nici comunicaţiile mobile nu funcţionează fără electricitate, a explicat Boicenko. De asemenea, orașul nu are nici apă.
Boicenko a acuzat partea rusă că a acţionat foarte metodic pentru a sista toate proviziile către oraş şi a creşte astfel presiunea. El a mai acuzat partea rusă că a deschis focul asupra autobuzelor care urmau să-i scoată pe civili din oraş printr-un coridor umanitar sâmbătă. Din cele 50 de autobuze cu rezervorul plin, doar 20 au mai rămas, a adăugat Boicenko.
„S-ar putea să nu mai avem alte autobuze în cazul în care apare din nou posibilitatea unei noi evacuări" de civili, a avertizat el.
Agenţia dpa notează că informaţia nu a putut fi verificată din alte surse.
Boicenko a pledat pentru crearea unui nou coridor umanitar cu ajutorul căruia să poată fi evacuaţi bătrânii, femeile şi copiii din acest oraş asediat de militarii ruşi.