Duminică, 07 Iunie 2026

Prima şedinţă CSAT, convocată pentru a include marea evaziune fiscală în Strategia Națională de Apărare

de Oana CHIRANA Luni, 02 Iunie 2025 669 2 min citire
Prima şedinţă CSAT, convocată pentru a include marea evaziune fiscală în Strategia Națională de Apărare
Președintele Nicușor Dan ar putea convoca în iunie prima ședință a CSAT din mandatul său, având pe agendă includerea combaterii marii evaziuni fiscale în Strategia Națională de Apărare.
În cadrul unei conferinţe de presă susţinute luni, 2 iunie, la Vilnius, acolo unde participă la un summit internaţional, preşedinte Nicuşor Dan a lăsat să se înţeleagă faptul că tratează foarte serios marea evaziune fiscală şi că acesta ar putea fi una dintre temele prioritare ale primei şedinţe CSAT din mandatul său.
El a declarat că a discutat recent cu premierul interimar Cătălin Predoiu despre posibile modificări ale strategiei, astfel încât instituțiile statului să fie mobilizate mai eficient pentru a combate evaziunea fiscală.
În privința marii evaziuni fiscale am avut chiar aseară o discuție cu domnul prim-ministru interimar, domnul Predoiu, și a spus că verifică dacă trebuie în Strategia Națională de Apărare să aducem o modificare astfel încât să concentrăm mai multe forțe ale statului pe combaterea acestui fenomen", a spus Nicușor Dan
De asemenea, el a punctat că eventualele efecte ale combaterii evaziunii fiscale se vor vedea abia în 2026.
Noi acum suntem într-o situație în care trebuie să transmitem pieței financiare, investitorilor, niște măsuri pentru a doua jumătate din 2025. Combaterea marii evaziuni - eu sunt optimist că o vom face, dar efectele ei se vor vedea în 2026", a afirmat președintele.
Potrivit unor surse oficiale citate de Agerpres, Consiliul Suprem de Apărare a Țării (CSAT) va fi convocat, pentru includerea combaterii marii evaziuni fiscale în Strategia Națională de Apărare.
Data exactă a reuniunii CSAT nu a fost încă stabilită, însă aceasta urmează să aibă loc în luna iunie. Decizia este strâns legată de raportul pe care Guvernul României urmează să-l trimită Comisiei Europene, în contextul obligației statelor membre cu deficit bugetar excesiv de a prezenta un plan anual de reducere a acestuia.
Pe parcursul mandatului său de preşedinte interimar, Ilie Bolojan a convocat de două ori CSAT, pe 28 martie şi 30 aprilie 2025, scrie Adevărul.
Taguri
Articolul anterior Au început înscrierile pentru probele scrise la Bacalaureat
Articolul următor Soția marinarului dispărut de pe fregata „Regele Ferdinand”, acuzații grave la adresa echipajului

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actualitate

Ultima oră

Titlurile zilei