În România au existat în 2008 o serie de cazuri de intimidare, cenzură, atac și hărțuire asupra jurnaliștilor din partea autorităților și politicienilor, iar legile restricționând libertatea de exprimare au continuat să îngrijoreze ONG-urile, constată raportul anual al SUA privind drepturile omului.
- Publicitate -
Printre politicienii vizați de raportul Departamentului de Stat, publicat miercuri, se numără liberala Norica Nicolai, primarul Timișoarei Gheorghe Ciuhandu, Corneliu Vadim Tudor, Liviu Dragnea și Adrian Păunescu. "De-a lungul anului 2008 au existat o serie de cazuri în care autori-tățile publice și politicienii s-au făcut responsabili de hărțuirea, lovirea și insultarea jurnaliștilor", subliniază Departamentul de Stat.
Raportul evocă situația creată de senatorul Norica Nicolai (PNL) când a intervenit pe lângă Admi-nistrația Națională a Penitenciarelor pentru a-i asigura un post nepoatei sale. Când jurnalistul TVR Radu Gafta a dorit să difuzeze acest material, nu a primit aprobare, iar jurnalistul a fost nevoit să demisioneze, se arată în raport.
La 11 aprilie, gărzile de corp ale liderului PRM Corneliu Vadim Tudor au confiscat o cameră foto a unui fotoreporter și au returnat-o apoi cu toate pozele șterse. Fotograful făcuse poze cu Vadim Tudor și alți doi politicieni plecând dintr-un restaurant. Unul dintre reporteri a declarat că Vadim Tudor l-ar fi agresat verbal pe unul dintre reprezentanții presei, iar când au încercat să sune la poliție, i-ar fi smuls telefonul din mână.
Tot în iunie, Tribunalul din Constanța a decis în favoarea primarului PSD Radu Mazăre în dosarul intentat jurnalistei Feri Predescu, care l-a acuzat de legături cu interlopi locali. Predescu, care era corespondenta TVR și a Evenimentului Zilei, trebuia să-i plătească daune lui Mazăre și să publice o scrisoare cu scuze într-un cotidian național și local. În noiembrie, Curtea de Apel din Constanța a menținut decizia. Agenția de Monitorizare Media Active Watch a condamnat decizia Curții, iar Reporteri Fără Frontiere a lansat o scrisoare de susținere pentru Predescu.
"Presa independentă a fost activă în 2008 și a exprimat o varietate de aspecte fără restricții. Totuși, politicienii și alte persoane apropiate acestora au continuat să controleze o serie de instituții de presă din provincie, iar știrile și tonul editorial al acestora reflectau adesea viziunea proprietarilor. Tendința spre concentrarea instituțiilor centrale de presă în mâinile unor oligarhi a continuat prin achiziționarea instituțiilor de presă și crearea unora noi", mai constată raportul american.