Poliția franceză a anunțat marți că a luat măsuri pentru sporirea securității primarului socialist al Parisului, Bertrand Delanoe, după ce un site islamist folosit de al-Qaida a publicat îndemnuri la comiterea unor atentate împotriva acestuia, transmite AFP.
- Publicitate -
Protecția lui Delanoe a fost consolidată, dar măsurile suplimentare luate nu au fost de amploare, a de-clarat pentru AFP o sursă din poliție.
"Amenințările" al căror obiect îl face primarul socialist al Parisului "nu sunt precise și nu au fost proferate pe un site care să aibă legături directe cu al-Qaida", a subliniat însă această sursă.
Primarul Parisului, care a fost înjunghiat de un dezechilibrat în 2002, beneficia deja de protecție oficială, asigurată de Serviciul de protecție a personalităților (SPHP).
Delanoe, una dintre personalitățile cele mai vizibile ale Partidului Socialist, favorit pentru un nou mandat la primărie la alegerile din martie, a anunțat miercuri că a fost informat sâmbătă de poliție și serviciile statului despre existența unor amenințări cu atentate împotriva sa, apărute pe internet.
"Ne adaptăm situației fără să ne pierdem cumpătul, fără să ne facem griji în mod excesiv, cu seninătate, dar cu toată seriozitatea", a replicat el, întrebat de postul de radio RTL despre protecția sa.
Sâmbătă, un centru american spe-cializat în supravegherea comunicațiilor rețelei lui Osama ben Laden, anunțase că un site folosit de al-Qaida a publicat un apel la comiterea de atentate la Paris și împotriva primarului capitalei franceze, pentru a determina căderea președintelui Nicolas Sarkozy.