Două autobuze electrice produse de compania chineză BYD au intrat de miercuri în teste pe străzile Capitalei, timp de două luni, pe linia 381, potrivit informațiilor transmise de Regia Autonomă de Transport București (RATB). "Primăria Municipiului București și Regia Autonomă de Transport București continuă proiectul de testare a autobuzelor electrice, inițiat în data de 16 martie 2015, iar miercuri, 29 aprilie 2015, ora 13,00, la autobaza Nordului, va începe etapa a doua a programului, în care vor intra în teste două autobuze electrice, produse de compania chineză BYD, important producător de autobuze propulsate de motor electric", informează RATB, într-un comunicat al companiei.
- Publicitate -