Duminică, 07 Iunie 2026

Primul summit Republica Moldova - Uniunea Europeană va avea loc pe 4 iulie, la Chişinău

de Sorin MIHALACHE Miercuri, 25 Iunie 2025 101 1 min citire
Primul summit Republica Moldova - Uniunea Europeană va avea loc pe 4 iulie, la Chişinău
Primul summit Republica Moldova - Uniunea Europeană va avea loc pe 4 iulie, la Chişinău, şi va fi găzduit de preşedinta Maia Sandu, a anunţat Direcţia informare şi comunicare cu mass-media a Aparatului Preşedintelui Republicii Moldova.
Uniunea Europeană va fi reprezentată de preşedintele Consiliului European, Antonio Costa, şi de preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen. Alături de preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, la summit vor participa preşedintele parlamentului, Igor Grosu, şi prim-ministrul Dorin Recean, ceea ce reflectă angajamentul comun al tuturor instituţiilor statului pentru realizarea obiectivului naţional de aderare la Uniunea Europeană.
Organizarea acestui eveniment la Chişinău marchează o nouă etapă în parcursul european al Republicii Moldova, se arată în comunicatul transmis de de Preşedinţia Moldovei, care adaugă că astfel de reuniuni bilaterale au loc doar cu parteneri de importanţă strategică sau cu ţări candidate, precum Ucraina şi statele din Balcanii de Vest.
Desfăşurarea summitului confirmă nu doar recunoaşterea paşilor pe care i-a întreprins Chişinăul, ci şi angajamentul politic solid al Uniunii Europene pentru viitorul european al Republicii Moldova.
În cadrul discuţiilor vor fi abordate subiectele legate de procesul de aderare, atât în ceea ce priveşte evoluţiile de până acum, cât şi etapele următoare în acest proces. Totodată, liderii vor discuta despre extinderea legăturilor economice şi cooperării în domenii precum infrastructura, energia, digitalizarea şi dezvoltarea regională.
Un punct important pe agendă va fi şi Planul de Creştere pentru Republica Moldova, în valoare de 1,9 miliarde euro, adoptat recent de Comisia Europeană. Acest plan este un pachet ambiţios de investiţii prin care Uniunea Europeană sprijină modernizarea economiei şi creşterea nivelului de trai al cetăţenilor. 
Taguri
Articolul anterior Incendiu de proporţii în judeţul Constanţa. Trei icoane au supravieţuit dezastrului
Articolul următor China susţine Iranul în obţinerea unui armistiţiu veritabil cu Israelul

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actualitate

Ultima oră

Titlurile zilei