Parlamentul de la Chișinău va iniția săptămâna viitoare prima etapă a alegerii președintelui Republicii Moldova - ultima "probă de foc" - și cea mai dificilă - pe care o mai are de trecut coaliția majoritară liberal - democrată pentru a se menține la guvernare în următorii patru ani.
- Publicitate -
Deputatul Partidului Liberal Anatol Șalaru a declarat pentru NewsIn că la următoarea ședință plenară a Legislativului va fi constituită comisia specială pentru alegerea președintelui Republicii Moldova, care va gestiona procedura de depunere a candidaturilor și de vot și va fixa data la care va avea loc prima încercare de a alege șeful statului. Data-limită pentru epui-zarea tuturor etapelor necesare alegerii președintelui expiră la 11 noiembrie.
Dacă alegerile eșuează de două ori, Parlamentul urmează să fie dizolvat și să fie anunțate noi alegeri parlamentare anticipate. Legislația spune însă că Parlamentul nu poate fi dizolvat de două ori într-un singur an, astfel încât, după eșecul Legislativului ales în 5 aprilie de a desemna președintele, actualul Parlament format în urma scrutinului anticipat din 29 iulie nu mai poate fi dizolvat în acest an, iar unii juriști spun chiar că Parlamentul ar mai putea fi funcțional până în toamna anului 2010, urmând ca abia apoi să fie dizolvat și anunțate alegeri anticipate. Acest răstimp ar asigura noii majorități democratice răgazul necesar pentru stabilizarea și redresarea din criza economică profundă, democratizarea în domeniul justiției și a audiovi-zualului public și pentru preluarea tuturor pârghiilor guvernării. Funcția de șef de stat până la noile alegeri ar urma să fie asi-gurată prin interimat de președintele Parlamentului, liberalul Mihai Ghimpu.