Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Procesiune de torțe la Castel Gandolfo, în onoarea lui Benedict al XVI-lea

de Cuget Liber Joi, 21 Februarie 2013 171 < 1 min citire
Procesiune de torțe la Castel Gandolfo,  în onoarea lui Benedict al XVI-lea
Localnicii din Castel Gandolfo îl vor primi, la 28 februarie, pe Benedict al XVI-lea cu un rozariu și o procesiune de torțe, la venirea sa la palatul apostolic, unde papa va fi găzduit după renunțarea sa la pontificat, a declarat parohul localității Pietro Diletti, citat de agenția EFE. Benedict al XVI-lea va părăsi Vaticanul joia viitoare, la orele 17.00 locale (16.00 GMT), la trei ore după ce va semna renunțarea sa la pontificat și va fi dus cu elicopterul până la reședința papală din Castel Gandolfo, aflată la 30 de kilometri sud de Roma. El va rămâne aici timp de două luni în compania celor doi secretari și celor patru laice care îl îngrijesc la Vatican, până la terminarea lucrărilor de renovare a mănăstirii în care se va retrage.
Pietro Diletti, parohul bisericii San Tomás de Villanova, a declarat postului Radio Vatican că, la orele 16.00 locale (15.00 GMT), cu o oră înainte de venirea lui Benedict al XVI-lea, credincioșii se vor strânge în piața din fața palatului papal, unde vor intona rozariul intercalat cu reflecții ale papei Joseph Ratzinger în cei aproape opt ani de pontificat.
Taguri
Articolul anterior Luna viitoare, prima conferință județeană a Uniunii Asociațiilor de Proprietari
Articolul următor Echipamentul de protecție pentru Spitalul Județean, plătit din banii asiguraților

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actualitate

Ultima oră

Titlurile zilei