Procurorii italieni au cerut o pedeapsă de şase ani de închisoare pentru Matteo Salvini, vicepremier italian de extremă dreapta, pentru că a împiedicat migranţi să debarce într-un port italian în 2019, relatează agenţia AFP.
- Publicitate -
Salvini, care face parte din coaliţia premierului Giorgia Meloni, este judecat pentru presupusa privare de libertate şi presupus abuz de putere pentru că a ţinut 147 de migranţi pe mare timp de săptămâni pe o navă administrată de organizaţia caritabilă Open Arms.
„Procuratura a cerut ca fostul ministru de interne Salvini să fie condamnat la şase ani de închisoare", a declarat avocatul Open Arms, Arturo Salerni.
Verdictul acestui proces, care a început în octombrie 2021, este aşteptat să fie pronunţat luna viitoare.
Salvini nu a fost prezent la audiere. El a transmis anterior că „aş face-o din nou dacă ar fi nevoie: apărarea graniţelor împotriva migranţilor ilegali nu este o crimă".