Guvernul a adoptat, ieri, prin ordonanță de urgență, amânarea creșterii salariilor profesorilor, până la 1 aprilie, în așteptarea unei legi a salarizării bugetarilor. În consecință, profesorii amenință că vor intra în grevă generală de săptămâna viitoare, în școli începând, deja, strângerea de semnături pentru demararea protestului.
- Publicitate -
Sindicaliștii din învățământ au anunțat, în urma deciziei guvernului, că, săptămâna viitoare vor trece la proteste care vor culmina cu greva generală, a anunțat liderul Federației Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI), Aurel Cornea.
"Prin această decizie democrația e aruncată la coș, instituțiile fundamentale ale statului de drept, Parlamentul, Curtea Constituțională, Președinția, nu au nicio valoare pentru guvernul Tăriceanu. Mai mult, din calculele noastre, nici procentul de 6% din PIB nu a fost alocat decât pe hârtie. În aceste condiții, vom lua poziție și vom reacționa dur", a spus Aurel Cornea.
Liderul FSLI a mai spus că în această săptămână se va întâlni cu reprezentanți ai profesorilor din toată țara și, în funcție și de reacțiile celorlalte partide politice, PD-L și PSD, vor trece la proteste. "Programul acestora nu a fost stabilit, dar, cel mai probabil săptămâna viitoare vom organiza pichete și grevă de avertisment, iar dacă nu se iau măsuri vom trece la greva generală", a preconizat Cornea.