Sindicaliștii au negociat nimicul cu ministrul Educației. Este singura concluzie la care s-a putut ajunge după întrevederea de ieri, de la Ministerul Educației, cu Ecaterina Andronescu. Toate cadrele didactice au așteptat cu nerăbdare decizia finală: se mărește sau nu salariul conform legii în vigoare, a cărei inițiatoare este actuala ministră? Am asistat, din nou, la promisiuni de formare a unor echipe care vor lucra la elaborarea unor criterii de creștere a performanței cadrelor didactice, urmând ca salarizarea să fie diferențiată de acestea. Cât privește mărirea salarială de 50% care în campania electorală putea fi acoperită cu acel vehiculat 6% din PIB alocat educației, a fost "decimat" de criza globală! Acum se vorbește de "limita în care bugetul ne va permite", adică eventual un 33-34% pentru preuniversitari, care deja au primit, în anul 2008, 16 procente la salariu. Iar cu mărirea salariilor profesorilor universitari, ministra a afirmat clar că nu a fost de acord!
- Publicitate -
De asemenea, "mâța moartă" a fost plasată în curtea Ministerului de Finanțe, căruia îi va fi înaintat un proiect de buget pe anul 2009, în care vor fi incluse și creșterile salariale.
Cât privește excluderea din sistemul educațional a cadrelor didactice pensionare, Ecaterina Andronescu a amânat subiectul pentru săptămâna viitoare, cu toate că sunt mii de persoane care vor să știe dacă ceea ce fac zilele acestea la clasă se numește cumva voluntariat.
Reprezentanții Ministerului Educației și cei ai sindicatelor se vor întâlni din nou, săptămâna viitoare, pentru a discuta despre contractul colectiv de muncă din sistem, dar și despre ordonanța de guvern prin care nu pot fi cumulate pensia și salariul de la stat, care a fost publicată luni în Monitorul Oficial.