Duminică, 07 Iunie 2026

Profesorii au de ales între înghețarea salariilor și disponibilizări

de Cuget Liber Marţi, 07 Aprilie 2009 506 1 min citire
Ministrul Educației, Ecaterina Andronescu, spune că nu este de acord cu reducerea
fondurilor învățământului cu 811 milioane lei la rectificarea bugetară și că, deocamdată, nu este decât o propunere
Ministrul Educației, Eca-terina Andronescu, a declarat, ieri, că nu este de acord cu reducerea fondurilor învățământului cu 811 milioane lei la rectificarea bugetară și a reamintit că dorește, în continuare, să aplice legea majorării salariale de 50% pentru cadrele didactice. "Nu suntem de acord cu rectificarea bugetului Educației și, în acest context, nu putem vorbi despre alte măsuri, respectiv de înghețarea salariilor sau de reducerea personalului didactic cu 20.000 de salariați. Oricum, aceste variante, cât și rectificarea cu 811 milioane, nu sunt decât o propunere a Ministerului de Finanțe. Practic, nu s-a decis nimic", a subliniat Andronescu.
Reprezentanții Finanțelor i-au informat, ieri, pe sindicaliștii din învățământ că au de ales între înghețarea salariilor și reducerea personalului didactic cu 20.000 de salariați, în contextul diminuării bugetului alocat educației cu 811 milioane lei. "Guvernul a stabilit să se facă reducerea personalului cu 5%, ceea ce înseamnă, de fapt, 20.000 de persoane. În caz contrar, se trece la înghețarea salariilor în învățământ. Ne-a fost propusă și o a treia variantă, ceea ce înseamnă un eventual melanj între primele două variante. Acest lucru înseamnă că salariile din învățământ nu ar mai crește în acest an cu 5%, respectiv indicele inflației", a spus, luni, președintele Federației Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI), Aurel Cornea, după întâlnirea sindicatelor cu reprezentanții Ministerului Finanțelor, pe tema rectificării bugetare.
Calendarul protestelor va fi anunțat la sfârșitul săptămânii, după aflarea rezultatelor unui referendum printre profesori.
Articolul anterior Școala de maiștri militari oferă învățământ, cazare și masă gratuite
Articolul următor Reglarea contului burselor "Guvernul României"

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actualitate

Ultima oră

Titlurile zilei