Duminică, 07 Iunie 2026

Profesorul gradul I, agentul de poliție, locotenentul, farmacistul și preotul vor sta pe aceeași treaptă de salarizare

de Ion TIȚA-CĂLIN Marţi, 12 Mai 2009 643 4 min citire
Instituția dialogului social din România se află în fața celui mai important test din existența sa: elaborarea proiectului Legii unice a salarizării personalului bugetar. Li-derii marilor confederații sindicale, ai celor patronale și reprezentanții ministerelor au reușit să se adune la aceeași masă de lucru. Este drept, a fost nevoie și de ceva impulsuri. FMI și Uniunea Europeană au condiționat acordarea împrumuturilor de apariția legii, iar premierul Emil Boc i-a amenințat cu demiterea pe secretarii de stat care nu cooperează. Singurul care refuză, în continuare, să participe la proiect este Consiliul Superior al Magistraturii, demonstrând că se situează pe o poziție antire-formistă.
Principii și criterii
În reuniunile pregătitoare, participanții la construcția legii au stabilit principiile care vor sta la baza ei și criteriile de ierarhizare a funcțiilor. Conform acestora, actul normativ va reglementa salarizarea tuturor categoriilor de personal plătite din fonduri publice, deci și a personalului din instituțiile, autoritățile, agențiile, regiile și companiile cu capital majoritar de stat. Raportul dintre salariul de bază minim pe economie și salariul maxim plătit din fondurile publice va fi de 1 la 15. Salariul de bază va fi principalul element al câștigului salarial și se va realiza prin includerea în el a unor sporuri care au un caracter general. Va fi creată o nouă ierarhie a salariilor de bază, atât între domeniile de activitate, cât și în interiorul aceluiași domeniu.
Ierarhizarea funcțiilor se va face ținând cont de următoarele
9 criterii: nivelul studiilor și competența; importanța socială a muncii; complexitatea și diversitatea activităților; responsabilitatea și impactul deciziilor; expunerea la factorii de risc; incompatibilitățile și conflictele de interese; dificultatea activităților specifice; sfera de relații - interacțiunea cu factorii externi; condițiile de acceptare pe port.
De asemenea, s-a stabilit că la trecerea de la actualul sistem de salarizare la cel unitar, nicio per-soană nu va înregistra o diminuare a salariului brut.
"La reuniunea din 7 mai, am făcut pasul cel mai important, am deblocat procesul de ierarhizare a funcțiilor. Am stabilit 3 niveluri de ierarhizare, fiecare dintre ele urmând să aibă 5 trepte.
Ministerul Administrației și Internelor, Ministerul Justiției și Ministerul Afacerilor Externe au început să coopereze. Cu justiția au apărut probleme, pentru că a fost reprezentată de un secretar de stat din minister, Consiliul Superior al Magistraturii refuzând să coopereze. Drept urmare, cuprinderea CSM în ierarhizare se va realiza cu ajutorul reprezentanților Ministerului Justiției" – a declarat, pentru cotidianul "Cuget Liber", Emilian Marian, președintele executiv al Federației Publisind, care deține și președinția Sindicatului Funcționarilor Publici din Finanțele Publice Constanța.
În balanța legii
Comisia de lucru a stabilit următoarele trei niveluri de ierarhizare a salariilor și funcțiile echivalente de pe fiecare dintre ele:
r medic primar de clinică = comisar de poliție = conferențiar universitar = maior = consilier superior în Ministerul de Finanțe = judecător la judecătorie = viceconsul sau consul = artist liric la operă = consilier superior la Agenția Națională a Funcționarilor Publici;
r profesor gradul I de liceu, cu vechimea de 6 - 10 ani = agent de poliție = sublocotenent sau locotenent cu studii superioare de lungă durată și masterat = inspector principal în Ministerul de Finanțe = grefier gradul II, cu studii superioare = consilier de relații, gradul III, în Ministerul Afacerilor Externe = muzeograf gradul II = preot de parohie = farmacist = expert principal la Agenția Națională a Funcționarilor Publici;
r referent superior în ministere (studii medii) = agent de poliție debutant = secretar de școală sau pedagog = soldat sau gradat voluntar = grefier cu studii medii = curier de relații, gradul II, în Ministerul Afacerilor Externe = statistician medical sau laborant.
Cum se va aplica noul sistem
"Joi, 14 mai, comisia se va reuni pentru a continua proiectul. Atunci vom primi mai multe răspunsuri de la guvern, legate de nivelul 15 de ierarhizare, în funcție de care se stabilesc celelalte 14, precum și de instituțiile, autoritățile, agențiile și companiile cu capital majoritar de stat, care trebuie cuprinse în lege. Trebuie să avem lista angajatorilor care plătesc salarii din fondurile publice. Așteptăm din partea guvernului și sugestii privind pragurile valorice ce ar trebui să despartă nivelurile ierarhice. Joi, îi așteptăm la masa discuțiilor și pe reprezentanții administrațiilor locale" – a precizat Emilian Marian.
După definitivarea ierarhizării tuturor funcțiilor, Ministerul Finanțelor Publice va trebui să calculeze, pe baza bugetelor de stat multianuale previzionate și a cotelor care revin fondului de salarii, dacă sumele respective acoperă necesarul rezultat din Legea salarizării unice. Ea va fi pusă în practică atunci când bugetul va asigura resursele necesare.
"Trecerea de la vechiul sistem la cel unic se va face prin reducerea câștigurilor salariale de lux și prin creșterea majorității salariilor. În zona agențiilor și a societăților cu capital majoritar de stat, în care salariile sunt reglementate prin contracte colective de muncă, singura posibilitate de a pune capăt veniturilor exagerate este aceea de a diminua bugetul acelor entități" - a declarat liderul sindical.
Articolul anterior Firme participante la Tinimtex, închise de impozitul forfetar
Articolul următor Traficul de mărfuri din portul comercial Odessa a scăzut cu 17%

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actualitate

Ultima oră

Titlurile zilei