Ziua începe la ora 08:00 cu emisiunea „Bună Dimineața, Constanța!”, realizată de Andreea Caraua și Mircea Ghiță, care vă aduc cele mai importante știri ale zilei, informații utile și teme de actualitate.
- Publicitate -
De la ora 17:30, în cadrul emisiunii „În Prim-Plan”, realizatoarea Alina Gâju o are ca invitată pe Mihaela Căruțașu, președintele Asociației „Împreună pentru Viitor Constanța”. Discuția va fi dedicată proiectelor comunitare, implicării civice și inițiativelor care contribuie la dezvoltarea comunității locale și la sprijinirea persoanelor aflate în nevoie.
De la ora 18:30, telespectatorii sunt invitați să urmărească „Ghid de Weekend”, emisiune realizată de Simona Anghel, care aduce recomandări pentru petrecerea timpului liber, evenimente culturale, spectacole, expoziții, activități recreative și cele mai interesante destinații și atracții din Constanța și din împrejurimi.
Între emisiuni, cele mai importante evenimente ale zilei sunt prezentate în jurnalele Știri Locale, cu Larisa Voinea, de la orele 17:00 și 18:00.