Aproximativ 1.000 de persoane au manifestat, miercuri seară, la Roma, în Piazza della Rotonda, în fața Pantheonului, sub o ploaie deasă, pentru a protesta în tăcere împotriva sinuciderilor determinate de criza economică, transmite AFP.
- Publicitate -
Un ecran uriaș a fost instalat în mijlocul pieței pentru a aduce omagiu întreprinzătorilor și salariaților care și-au pus capăt vieții, de la începutul crizei, situație evocată și de premierul italian, Mario Monti, miercuri dimineață, în timpul unei conferințe de presă.
"Cerem un răspuns din partea statului în fața dificultăților întâmpinate de întreprinderile mici și mijlocii ca să-și relanseze activitatea, astfel încât și economia italiană să-și revină. Soluțiile sunt numeroase ca să se obțină credite mai ușor: prin intermediul sistemului bancar sau al Casei de depuneri și împrumuturi", a declarat Maurizio Flamini, președinte al Federlazio, asociația IMM-urilor din Lazio, aflată la originea inițiativei.