Duminică, 07 Iunie 2026

Protest la nivel european față de ACTA. Zeci de mii de oameni, mobilizați pe rețelele de socializare

de Cuget Liber Vineri, 10 Februarie 2012 423 1 min citire
Protest la nivel european față de ACTA. Zeci de mii de oameni, mobilizați pe rețelele de socializare
O manifestație de amploare la nivel european care să aibă loc sâmbătă este planificată pe rețelele de socializare împotriva acordului privind pirateria pe Internet, ACTA, semnat de țările europene la sfârșitul lui ianuarie, relatează Radio Polonia, în pagina electronică.
În Polonia, protestul va avea loc în piețele din Cracovia, Katowice, Leszno, Radom, Szczecin, Varșovia, Wroclaw și Poznan.
Aproximativ 20.000 de persoane au afirmat că vor participa la manifestații în Germania, iar în România au promis să participe 30.000.
În cadrul unui protest față de ACTA, organizat la 26 ianuarie în Poznan, în vestul Poloniei, au participat aproximativ 5.000 de persoane, însă manifestațiile au degenerat în violențe, soldate cu arestare a șapte persoane.
Protestele față de ACTA au continuat online, miercuri, în Polonia, cu un atac împotriva Ministerului Culturii.
Reprezentanți din 22 de state membre UE și Uniunea Europeană au semnat, la sfârșitul lui ianuarie, la Tokyo, Tratatul Comercial Anti-Contrafacere (ACTA), care nu va putea intra însă în vigoare fără aproarea Parlamentului European. Scopul acordului (între UE, SUA, Australia, Canada, Japonia, Mexic, Maroc, Noua Zeelandă, Singapore, Coreea de Sud și Elveția) este, potrivit PE, acela de a consolida respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, inclusiv online, și de a combate contrafacerea și pirateria pentru bunuri precum haine de lux, muzică și filme.
Taguri
Articolul anterior In memoriam preot Nicolae Paveliu
Articolul următor Saudiții ar intra în cursa înarmării nucleare de teama Iranului

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actualitate

Ultima oră

Titlurile zilei