Zeci de mii de persoane s-au strâns sâmbătă la Ankara la mausoleul fondatorului Republicii turce, Ataturk, pentru a-și exprima opoziția față de un proiect guvernamental ce autorizează vălul islamic în universități, relatează AFP.
- Publicitate -
"Turcia este laică, va rămâne laică", "Demisia guvernului!", "Cu toții suntem soldații lui Ataturk!", au scandat protestatarii.
Reuniți la apelul a 35 de asociații, manifestanții au agitat steagurile Turciei.
Guvernul, apărut din mișcarea islamistă, a prezentat vineri Parlamentului un proiect de reformă menit să pună capăt interzicerii vălului islamic în universitățile din Turcia, țară cu populație de religie musulmană, dar cu un strict laic. Textul a provocat furia cercurilor laice, mai ales în armată, magistratură și administrația universităților.
Partidul pentru Justiție și Dezvoltare, la putere, și Partidul pentru acțiunea naționalistă, care susțin reforma, dispun în Parlament de majoritatea de două treimi necesară pentru adoptarea textului.