Vineri, 05 Iunie 2026

Proteste în Egipt soldate cu 110 răniți

de Cuget Liber Sâmbătă, 26 Ianuarie 2013 222 < 1 min citire
Proteste în Egipt soldate cu 110 răniți
Mii de manifestanți au protestat vineri în Piața Tahrir, la Cairo, față de președintele islamist Mohamed Morsi și au reclamat o "nouă revoluție", cu ocazia aniversării a doi ani de la revolta populară în urma căreia Hosni Mubarak a fost îndepărtat de la putere.
"Aceasta va fi o zi mare (...) pentru că egiptenii s-au săturat", avertizează un manifestant, Mohammed Abdallah, referindu-se la profunda criză politică și economică ce afectează țara.
Pe o stradă care duce către Piața Cairo, tineri egipteni aruncau pietre asupra unui perete din blocuri de beton fortificat de către forțele de ordine cu o zi înainte. Poliția răspundea sporadic cu tiruri de gaze lacrimogene, potrivit unui jurnalist al AFP.
De asemenea, protestatarii egipteni au atacat mai multe sedii ale instituțiilor, în cursul manifestațiilor organizate la doi ani de la violențele care au condus la înlăturarea lui Hosni Mubarak.
Aproximativ 110 persoane au fost rănite în urma altercațiilor apărute.
Poliția a utilizat gaze lacrimogene pentru dispersarea manifestanților adunați în fața palatului prezidențial din Heliopolis, o suburbie a capitalei Cairo.
 
Taguri
Articolul anterior Polițista care își acuza fostul șef de viol, cercetată pentru tentativă de omor calificat
Articolul următor Primarul unei localități din Franța refuză înscrierea la școală a 13 copii romi

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actualitate

Ultima oră

Titlurile zilei