Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Proteste la Moscova, împotriva blocării serviciului de mesagerie Telegram

de Cuget Liber Miercuri, 02 Mai 2018 159 < 1 min citire
Mii de ruși, inclusiv Alexei Navalnîi, opozantul numărul unu față de Kremlin, au manifestat, luni, la Moscova, împotriva întăririi supravegherii asupra Internetului, după blocarea de către autoritățile ruse a serviciului de mesagerie Telegram, relatează AFP.
Autorizată de către Primăria Moscovei, manifestația a reunit în centrul capitalei circa 8.000 de persoane, potrivit poliției și organizatorilor, o cifră relativ mare pentru o adunare a opoziției. O manifestație similară împotriva restricțiilor asupra Internetului a reunit doar o mie de persoane la Moscova în august 2017. Manifestanții purtau pancarte cu sloganuri antiguvernamentale și drapele rusești, scandând uneori "Putin este un hoț" sau "Nu rămâneți tăcuți".
Navalnîi s-a adresat apoi mulțimii, mulțumindu-i cofondatorului Telegram, Pavel Durov, pentru că a înființat mesageria criptată, apreciată de numeroși ruși.
La jumătatea lunii aprilie, autoritățile ruse au ordonat blocarea aplicației cu 200 de milioane de utilizatori (dintre care 7% în Rusia). Blocarea Telegram a avut loc la puțin timp după alegerea lui Vladimir Putin pentru un al patrulea mandat și cu mai puțin de o lună înainte de învestirea lui în funcție pe 7 mai.
Taguri
Articolul anterior Salariile navigatorilor răpiți de pirați vor fi plătite familiilor, pe perioada captivității
Articolul următor Canada înăsprește legea electorală în fața ingerințelor străine

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actualitate

Ultima oră

Titlurile zilei