Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Pulbere albă, descoperită la Casa Albă! Iată ce era de fapt

de Cuget Liber Miercuri, 05 Iulie 2023 170 1 min citire
Pulbere albă, descoperită la Casa Albă! Iată ce era de fapt
O pulbere albă găsită în incinta Casei Albe duminică seara, ceea ce a dus la închiderea temporară a unei părţi a complexului prezidenţial, a fost identificată de departamentul de pompieri din Washington ca fiind cocaină, potrivit Washington Post, relatează marţi Reuters.
Secret Service a confirmat pentru Reuters că a fost găsit un "obiect necunoscut", ceea ce a dus la închiderea unei părţi a Casei Albe, dar pentru alte întrebări a direcţionat către departamentul de pompieri, care a refuzat însă să comenteze.
"Duminică seara, complexul Casei Albe a fost închis preventiv în timp ce ofiţeri din Secret Service Uniformed Division au investigat un obiect necunoscut găsit în zona de lucru", a declarat un purtător de cuvânt al Secret Service, potrivit unui comunicat transmis prin e-mail.
Obiectul a fost descoperit în Aripa de Vest, a precizat purtătorul de cuvânt. Aripa de Vest este o zonă în care locuieşte preşedintele SUA şi include Biroul Oval, zona de presă, birouri şi spaţii de lucru pentru consilierii şi personalul preşedintelui.
Preşedintele Joe Biden nu se afla la Casa Alba în acel moment. Sute de oameni lucrează sau vin prin Aripa de Vest a
Casei Albe în mod constant.
"Departamentul de Pompieri DC a fost chemat să evalueze şi a stabilit rapid că elementul nu era periculos", a indicat Secret Service. Potrivit purtătorului de cuvânt are loc o anchetă asupra modului în care a ajuns substanţa la Casa Albă.
Taguri
Articolul anterior Dosarul bătrânilor exploataţi şi batjocoriţi în azilele groazei. 24 de persoane au fost reţinute
Articolul următor IERARHIE ADMITERE 2023. Reacție dură a părinților la greșeala Ministerului Educației

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actualitate

Ultima oră

Titlurile zilei