Mihail Hodorkovski, fostul patron de odinioară la înfloritorului grup petrolier Iukos, unul dintre oligarhii și miliardarii cei mai influenți din Rusia, devenit cel mai cunoscut deținut din țară după ce l-a înfruntat pe Vladimir Putin, a fost eliberat după zece ani de detenție.
- Publicitate -
Președintele rus Vladimir Putin a semnat, ieri, decretul de grațiere a fostului magnat, Kremlinul anunțând că acesta va intra în vigoare imediat.
"Către ora (locală) 12.20 (10.20, ora României), Mihail Hodorkovski a părăsit închisoarea", a declarat o sursă neprecizată pentru agenția Interfax.
Conducerea regională a Administrației penitenciarelor nu a confirmat această informație.
"Îndrumat de principii umanitare, decretez că Mihail Borisovici Hodorkovski (...) trebuie să fie eliberat din închisoare înainte de ispășirea pedepsei (la care a fost condamnat). Acest decret intră în vigoare imediat", se arată într-un scurt comunicat al președintelui rus publicat de Kremlin.
Președintele rus a anunțat joi, în pofida oricărei așteptări, că Hodorkovski, eliberabil în august 2014, i-a adresat o cerere de grațiere din motive umanitare, mama acestuia fiind bolnavă, scrie Mediafax.