Vladimir Putin, președintele Rusiei, și Recep Tayyip Erdoğan, președintele Turciei, au purtat o conversație telefonică după ce ambasadorul rus a fost asasinat, anunță BBC. Totodată, primarul din Ankara a confirmat că asasinul era polițist. Reamintim că atacatorul a intrat în clădire folosind o legitimație de polițist și, după ce l-a împușcat pe ambasador, ar fi spus că acesta plătește pentru intervenția militară a Rusiei din Siria.
- Publicitate -
"Noi murim în Alep, tu mori aici". Bărbatul a vorbit și gesticulat cu pistolul, lângă ambasadorul căzut la pământ, mai bine de un minut. Timp în care forțele de ordine au intervenit. Atacatorul a fost ucis în timp ce pleca din clădire. Surse din structurile de securitate ale Turciei și primarul Ankarei afirmă că bărbatul era, într-adevăr, ofițer de poliție din Ankara.