Duminică, 07 Iunie 2026

Radu Miruţă, după vizita la Câmpia Turzii: Avioanele de vânătoare pot acționa în orice zonă a României

de Madalina PETRESCU Miercuri, 31 Decembrie 2025 86 2 min citire
Radu Miruţă, după vizita la Câmpia Turzii: Avioanele de vânătoare pot acționa în orice zonă a României
Ministrul Apărării Naționale, Radu Miruță, a declarat, miercuri, după ce, marţi, a vizitat Baza 71 Aeriană „General Emanoil Ionescu” de la Câmpia Turzii, alături de prim-ministrul Ilie Bolojan şi de premierul olandez Dick Schoof, că "România este o țară sigură" şi că "de la Câmpia Turzii, de la Fetești și din alte puncte strategice, în câteva minute, avioanele de vânătoare pot ajunge și acționa în orice zonă în care spațiul aerian al României și al NATO ar fi încălcat".
"Înainte de Anul Nou, am mers o zi alături de cei care sunt departe de casă, de familie și de oamenii dragi. Ieri am fost, împreună cu premierul României, domnul Ilie Bolojan, și cu prim-ministrul Țărilor de Jos, Dick Schoof, la Baza 71 Aeriană „General Emanoil Ionescu” de la Câmpia Turzii.
Acolo, militari români, umăr la umăr cu militari olandezi, americani și, în funcție de misiuni, militari de alte naționalități, desfășoară antrenamente de zbor, pregătire operațională și exerciții tactice.
În uniforme, de la distanță, toți par la fel. De aproape însă, în spatele uniformelor, fiecare are provocările lui, problemele lui, dorul lui de casă, de soție sau soț, de copii, de părinți.
Am mers să iau masa cu ei, să îi întreb ce ar face pentru baza lor dacă ar fi miniștri ai Apărării, să le mulțumesc pentru că au ales acest drum și pentru profesionalismul de care dau dovadă. Militarii români, prin profesionalismul lor, sunt cu adevărat niște ambasadori excepționali ai României.
De la Câmpia Turzii, de la Fetești și din alte puncte strategice, în câteva minute, avioanele de vânătoare pot ajunge și acționa în orice zonă în care spațiul aerian al României și al NATO ar fi încălcat. Veghează și acționează de sus, pentru ca jos sa fie un mediu sigur pentru fiecare dintre noi.
Da, România este o țară sigură. Iar responsabilitatea mea este să mă asigur că acești profesioniști primesc respectul și resursele pe care le merită", a postat Radu Miruţă pe Facebook.
Taguri
Articolul anterior Peste 800 de articole pirotehnice periculoase descoperite la Medgidia de jandarmii constănțeni
Articolul următor Percheziții domiciliare în Mangalia pentru scoaterea din circuit a materialelor pirotehnice

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actualitate

Ultima oră

Titlurile zilei