O cercetare efectuată de Laboratorul pentru Drepturi din cadrul Universității din Nottingham aduce dovezi cutremurătoare privind exploatarea migranților de către unii operatori din industria de pescuit a Regatului Unit.
- Publicitate -
Raportul confirmă faptul că lucrătorii migranți se confruntă cu oribile abuzuri rasiale, sexuale și încălcări ale drepturilor omului în timp ce muncesc în industria britanică a pescuitului, precizează un comunicat al Federației Internaționale a Transportatorilor (ITF).
Investigația s-a desfășurat în perioada iunie - octombrie 2021 și a relevat următoarele situații:
- 35% dintre pescari au raportat că au suferit în mod regulat violență fizică, inclusiv abuz rasial și violență sexuală;
- salariul mediu al pescarilor migranți era de 3,51 lire sterline pe oră, de aproape trei ori mai mic decât salariul minim la nivel național;
- 19% dintre participanți au raportat condiții de muncă comparabile cu munca forțată;
- 18% dintre pescarii migranți au fost obligați să lucreze pe o navă care nu este menționată în contractul lor, aceasta fiind o încălcare clară a condițiilor vizei lor de tranzit;
- majoritatea pescarilor migranți au raportat că au fost obligați să muncească un număr excesiv de ore pe zi, încălcându-se Convenția C188 a Organizației Internaționale a Muncii (ILO), pe care Marea Britanie a ratificat-o în 2019:
- 60% au raportat că lucrează minimum 16 ore pe tură;
- una din trei persoane a raportat că lucrează în ture de peste 20 de ore;
- peste 60% dintre pescari (inclusiv cetățenii Marii Britanii) au spus că nu vor face niciodată o plângere din teama de a nu fi puși pe lista neagră;
- 100% dintre pescarii migranți din afara spațiului economic european (SEE) au fost aduși în Regatul Unit cu vize de tranzit pentru navigatori, complet nepotrivite pentru pescarii migranți.