Duminică, 07 Iunie 2026

Raportul privind punerea în practică a sistemelor SIS/SIRENE în Bulgaria nu a fost adoptat

de Cuget Liber Sâmbătă, 29 Ianuarie 2011 264 < 1 min citire
Raportul privind punerea în aplicare a sistemelor SIS/SIRENE în Bulgaria nu a fost adoptat de experții din Grupul de lucru pentru evaluare Schengen (Sch-EVAL), reuniți vineri la Bruxelles, ca urmare a faptului că partea bulgară a furnizat răspunsuri incomplete, au declarat pentru Agerpres surse europene.
Tot în reuniunea grupului Sch-EVAL de vineri s-a prezentat situația legată de condițiile tehnice necesare securizării frontierei terestre externe a Bulgariei.
În urmă cu două săptămâni, experții europeni constataseră că Bulgaria nu îndeplinește toate condițiile tehnice necesare securizării frontierei terestre externe, fiind vorba mai ales de punctul de trecere a frontierei Capitan Andreevo, de la granița cu Turcia. Autoritățile de la Sofia s-au angajat atunci ca până la jumătatea lunii martie să remedieze problemele constatate, însă se pare că acestea vor fi soluționate chiar mai repede, până la finalul lunii februarie.
O nouă reuniune a experților europeni implicați în procesul de evaluare Schengen va avea loc peste două săptămâni.
Articolul anterior Nelson Mandela este "foarte bolnav", dar nu "în pericol" de moarte
Articolul următor Mironescu are cale liberă la MAI. Înlocuitorul lui a fost destituit din funcție

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actualitate

Ultima oră

Titlurile zilei