Duminică, 07 Iunie 2026

Răsturnare de situaţia în cazul semnăturilor pentru suspendarea lui Klaus Iohannis

de Oana CHIRANA Miercuri, 05 Februarie 2025 407 2 min citire
Răsturnare de situaţia în cazul semnăturilor pentru suspendarea lui Klaus Iohannis
Doi parlamentari SOS au anunţat astăzi că nu mai sprijină demersul pentru suspendarea președintelui klaus Iohannis. USR s-a oferit să-i ajute pe suveranişti şi să le furnizeze acestora semnăturile lipsă.
Pe ordinea de zi şedinţei de miercuri, 5 februarie, a Birourilor Permanente Reunite ale Camerei Deputaților și Senatului figurau: 1). Programul de lucru pentru şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului din ziua de miercuri, 5 februarie 2025; 2) Propuneri pentru dezbaterea Proiectului Legii bugetului se stat şi a Proiectului Legii bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2025, 3) Propunere de suspendare din funcţie a Preşedintelui României şi 3.3.1) Informări din partea domnilor deputaţi Alexandrin Moiseev şi Ștefan Alexandru Băişanu privind retragerea semnăturilor de pe propunerea de suspendare a Preşedintelui României.
Doar primele două au fost aprobate, astfel că discuţiile privind procedura de demitere a preşedintelui Klaus Iohannis a fost amânată, deşi a fost întrunit numărul necesar de semnături, motiv pentru care George Simion, liderul AUR i-a acuzat pe „parlamentarii puterii” că vor să-l păstreze în continuare pe Klaus Iohannis preşedinte.
Parlamentarii «puterii» iau procedurile parlamentare în derâdere: nu vor să pună la vot suspendarea lui Iohannis: 16 voturi «contra», 8 «pentru»", a declarat George Simion.
Iniţiativa AUR şi POT de a-l îndepărta pe Klaus Iohannis de la Preşedinţia României nu a fost lipsită de emoţii. Pe ultima sută de metri, când se adunaseră toate semnăturile necesare, doi dintre parlamentarii SOS, Alexandrin Moiseev şi Ștefan Alexandru Băişanu, s-au răzgândit şi au anunţat că îşi retrag votul.
În acest context, USR s-a oferit să sprijine demersul suveraniştilor şi s-a angajat să furnizeze cele două semnături care mai lipseau.
Semnăturile sunt în numărul necesar, tocmai au mai fost depuse 2 semnături, le mulțumesc colegilor din USR. Prin ceea ce faceți aici scoateți România din orice cadru democratic, noi avem un președinte ilegal. Acest stil dictatorial discreționar de a bloca ... încalcă Constituția. Nu este vot de suspendare, avem semnăturile, nicăieri în Constituție nu scrie că trebuie supus la vot, acum trebuie să ducem proiectul în fața Parlamentului", a afirmat preşedintele POT, Anamaria Gavrilă, care, ceva mai devreme, i-a ameninţat pe cei prezenţi la şedinţa Camerei Deputaţilor chiar de la tribuna forului, informează adevarul.ro
Taguri
Articolul anterior Elevii din Lumina au participat la un eveniment în noul sediu al Muzeului de Istorie constănțean
Articolul următor Inspectorii ANAF, la control! Ar fi ascuns nereguli găsite la grupul de firme Nordis

Comentează știrea

Burca Dumitru
5 februarie 2025

Tara lu papura vodă,nu mai exista justiție,decit pentru gainari

Alte știri din sectiunea Actualitate

Ultima oră

Titlurile zilei