Cel puțin cinci persoane au murit în două atacuri care au vizat orașe din vestul Siriei, sâmbătă dimineață, la câteva ore de la intrarea în vigoare a armistițiului, printre care și militanți ai grupărilor rebele care acuză forțele regimului Assad de comiterea atacurilor, informează agenția Reuters. Trei militanți din gruparea rebelă A doua Divizie Costală, care aparține coaliției Armata Siriană Liberă, au murit într-un atac în provincia Latakia, din nord-vestul țării, în apropiere de frontiera cu Turcia, a precizat Fadi Ahmad, un purtător de cuvânt al grupării Prima Divizie Costală.
- Publicitate -
Atacul a avut loc sâmbătă dimineață, în apropiere de ora locală 04.00, la doar câteva ore de la intrarea în vigoare a acordului convenit de Rusia și SUA privind încetarea temporară a conflictului armat din Siria.
Rebelii susțin că a fost un atac al forțelor administrației Assad care a anunțat, împreună cu Rusia, că nu va înceta bombardamentele în totalitate în țară și vor viza doar militanți ai organizațiilor teroriste Stat Islamic și Al-Nusra.
"Este o încălcare (a acordului), a acuzat Ahmad care a precizat că atacul a fost unul terestru, la care nu au participat aeronave.
"În prezent, regimul a suspendat atacurile", a completat el. Ahmad a mai precizat că pozițiile atacate sâmbătă dimineață sunt controlate de grupul său și militanții Al-Nusra nu sunt prezenți în zona Jabal, deși gruparea operează în nord-vestul țării.
Într-un alt atac separat din provincia Hama, cel puțin două persoane au murit și mai multe au fost rănite, după ce o mașină-capcană a explodat, sâmbătă dimineață, la intrarea în orașul Salamiyah, potrivit televiziunii siriene naționale.
Potrivit organizației Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO), atacul ar fi fost comis de militanții SI.
Orașul Salamiyah este un punct intens al confruntărilor dintre forțele regimului sirian și militanții rețelei Stat Islamic.