Vineri, 05 Iunie 2026

Recunoașterea merituoșilor la aniversarea Dobrogei

de Simona ANGHEL Vineri, 21 Noiembrie 2008 341 3 min citire
Poate că cel mai bine păzit secret al zilei de ieri a fost lista câștigătorilor Premiului "Remus Opreanu", atribuit de Instituția Prefectului Județului Constanța, în colaborare cu o serie de instituții locale.
Și când spunem aceasta ne referim la faptul că n-am putut cu niciun chip să aflăm mai înainte de a urca pe scenă cine sunt cei care, după ani din viață dedicați în varii domenii, primesc acum recunoaștere publică.
A treia ediție a galei Premiilor "Remus Opreanu" 2008 dedicată Zilei Recunoștinței constănțenilor s-a sărbătorit într-un an plin de semnificații istorice, aniversarea a 130 de ani de la alipirea la Patria Mamă.
Amfitrionii serii, petrecută pe scena Teatrului Național de Operă și Balet "Oleg Danovski", au fost redactorul Radio Constanța Liliana Moldovan și actorul Vasile Cojocaru. "Să-i celebrăm cum se cuvine pe cei care și-au adus contribuția la dezvoltarea acestei zone", a afirmat prefectul Dănuț Culețu, în deschidere. "Spre deosebire de alți ani, de data aceasta sărbătoarea recunoștinței coincide cu Anul European al Dialogului Intercultural, motiv pentru care vă destăinui că am un vis care mi-aș dori să fie împlinit de cei care vor veni, și anume Constanța să devină, așa cum a fost și Sibiul, Capitala Culturală a Europei!".
După intonarea Imnului de Stat de către Daniela Vlădescu, directoarea instituției gazdă, au fost premiați, pe rând, Doina Păuleanu, directorul Muzeului de Artă Constanța - la secțiunea artă, unul dintre oamenii de mare valoare ai Constanței, pentru care nici un premiu pare să nu egaleze efortul depus de-a lungul a decenii pentru a-și demonstra admirația pentru orașul de suflet. La secțiunea istorie a fost premiat istoricul, arheologul și epigrafistul Alexandru Suceveanu, printre altele pentru cei 40 de ani petrecuți pe siturile de la Histria, la secțiunea educație universitară – Victor Ciupină, rectorul Universității "Ovidius", și mate-maticianul Gheorghe Vernic, la secțiunea sport – George Radu Stănculescu, iar la secțiunea arhitecți – Alexandru Bălan. Un premiu special al recunoștinței constănțenilor i-a fost oferit lui Ilie Floroiu, actualul director general al Clubului Sportiv Farul, o stea a atle-tismului românesc.
Festivitatea a fost presărată cu momente coregrafice oferite de ansam-blurile comunităților tătare, aromâne, turce, rome și elene, precum și de intervale semnate Armonic Brass Band.
În finalul serii, pe scenă au urcat cei care fac cinste învățământului constănțean aducând medalii internaționale obținute la diferite olimpiade, acolo unde Constanța înseamnă minți strălucite: Miruna Antonia Oprescu (argint la astronomie Italia și Astrofizică Indonezia), Ruxandra Bârzan (bronz la chimie Mendeleev Uzbekistan), Ioana Teodora Tofolean (argint la chimie la Budapesta), Memet Edvin (argint la fizică la Hanoi), Gabriel Petrică (bronz la fizică la Hanoi), Coralia Alecu și Augustin Adrian Lădar (mențiune la engleză – English Speaking Union), Alexei Leon (mențiune și premiu special la proba orală pentru calitatea intervențiilor la limba și literatura română), Dan Pascari (premiul III și premiul special la proba orală pentru susținerea ideii de românism), Tatiana Popșoi (mențiune la limba și literatura română) și Păduraru Alexandra premiantă la limba turcă.
Seara a fost încheiată de un concert susținut de o altă emblemă, devenită între timp brand al Constanței jazzistul Harry Tavitian.
Articolul anterior A crescut consumul de medicamente pentru afecțiuni oncologice
Articolul următor Louis Armstrong, celebrat la American Corner

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actualitate

Ultima oră

Titlurile zilei