Regele Charles al Marii Britanii a susținut pentru prima oară, marți, „Discursul Regelui” în Parlamentul Marii Britanii, la peste un an de când a devenit suveranul regatului britanic. Prin intermediul său, guvernul conservator al lui Rishi Sunak, a prezentat „o viziune pe termen lung”, în apropierea alegerilor parlamentare.
- Publicitate -
Sosit cu trăsura regală la Palatul Westminster, suveranul britanic, care va împlini pe 14 noiembrie vârsta de 75 de ani, a fost întâmpinat, de această dată, de câteva zeci de manifestanţi care scandau lozinci antimonarhiste. Purtând coroana imperială de stat şi instalat pe tronul de aur din Camera Lorzilor alături de regina Camilla, Charles al III-lea a luat cuvântul la finalul unei ceremonii cu tradiţii multiseculare, care începe prin inspectarea pivniţelor Palatului Westminster în căutarea unor explozibili şi luarea ca ostatic, simbolică, a unui deputat în Palatul Buckingham, pentru a asigura „întoarcerea în siguranţă şi în stare bună de sănătate a regelui".
„Prioritatea guvernului meu este de a lua deciziile dificile, dar necesare pe termen lung pentru a schimba această ţară", a spus Charles, citind din discursul pregătit de guvernul de la Londra. Acest prim discurs regal ar putea fi, însă, şi ultimul pentru Rishi Sunak, care se străduiește cu greu să-și stabilizeze guvernarea după scandalurile din epoca Boris Johnson şi din perioada celor 49 de zile agitate din mandatul întrerupt al lui Liz Truss.
Această alocuţiune de 10 minute, un moment cheie din viaţa politică britanică dar al cărei conţinut politic rămâne de obicei vag şi general, reprezenta una dintre ultimele şanse pentru Rishi Sunak de a oferi publicului o idee mai clară despre direcţia urmată de guvern, pentru a inversa tendinţa din sondaje şi pentru a depăşi Partidul Laburist.