Regele Charles al III-lea și regina Camilla au fost primiți luni seară de președintele american Donald Trump și de soția sa, Melania, la Casa Albă, la începutul unei vizite de stat de patru zile, prima a cuplului regal în această țară, informează agenția AFP.
- Publicitate -
Toți patru au pozat pe covorul roșu, regele și președintele schimbând câteva cuvinte, înainte de a intra în clădire pentru a lua ceaiul.
Regele Charles al III-lea, un pasionat de natură, regina Camilla și cuplul prezidențial au vizitat, de asemenea, stupii de la Casa Albă.
Regele Charles și regina Camilla au plecat apoi spre Ambasada Regatului Unit pentru o petrecere în grădină.
Vizita de stat marchează în mod simbolic cea de-a 250-a aniversare a independenței americane.
Vizita a fost menținută în pofida unei tentative de intruziune a unui atacator înarmat sâmbătă în timpul unui dineu de gală la care a participat președintele SUA.
Liderul republican, fascinat de fastul regal, este la fel de prompt în a-l lăuda pe monarh pe cât este prompt în a-l critica pe premierul britanic Keir Starmer.
„Este un tip grozav“, a spus Donald Trump despre rege într-un interviu acordat duminică Fox News, „își reprezintă țara așa cum nimeni altcineva nu o poate face".
Regele Charles al III-lea și-a exprimat ușurarea după ce sâmbătă, în timpul unui dineu anual al corespondenților de la Casa Albă, au fost trase focuri de armă, fără victime.
Marți, cea mai protocolară zi a vizitei, începe cu o ceremonie militară de bun venit.
Donald Trump și regele Charles se vor întâlni în Biroul Oval, în timp ce soțiile lor vor participa la un eveniment consacrat educației și inteligenței artificiale.
În aceeași zi, monarhul britanic se va adresa Congresului SUA - primul astfel de discurs de la cel rostit de regina Elisabeta a II-a în 1991.
Conform unui extras furnizat de biroul de presă al regelui, se așteaptă ca acesta să evoce legăturile istorice care unesc cele două țări, care „au știut întotdeauna să găsească modalități de a fi împreună".
Cele două cupluri vor participa marți seara la un dineu de gală în format restrâns, organizat într-o sală de recepție a Casei Albe.
Miercuri, regele și regina vor merge la New York unde vor vizita Memorialul atentatelor de la 11 septembrie.