Sectoare de plajă care nu sunt întreținute corespunzător, unde vegetația se dezvoltă în voie, fără coșuri de gunoi, fără panouri informative privind calitatea apei de îmbăiere sunt numai câteva dintre problemele constatate de secretarul de stat Lucia Ana Varga.
- Publicitate -
"Am făcut un control inopinat pe litoral, fără să anunț Garda de Mediu sau Apele Române pentru a vedea cum găsește turistul plaja dimineața. Am vrut să văd dacă plaja este afânată, dacă este curată, dacă sunt suficiente coșuri de gunoi, dacă sunt depozite de alge și dacă turiștii primesc informații privind calitatea apei de îmbăiere", a declarat Lucia Ana Varga într-o conferință de presă.
Secretarul de stat a descoperit că operatorii de plajă acordă atenție doar nisipului de la mal, pentru ca la limita dinspre uscat nisipul să fie lăsat în voia vegetației. Aici putem s-o contrazicem pe Lucia Ana Varga. Majoritatea operatorilor de plajă nu acordă suficientă atenție nisipului de la firul apei, care este bătătorit.
La Costinești domnește încă haosul, deși sezonul estival a început demult. Deși mass media a atras în nenumărate rânduri atenția despre mizeria de pe plaje, nu s-a luat nicio măsură. De abia ieri au început să se monteze coșurile de gunoi.
Pe plaja Mamaia, lângă hotel Malibu, secretarul de stat a descoperit un cămin neacoperit care prezenta pericol pentru copii mai ales. De asemenea, ea reclamă faptul că incidentul de miercuri când o femeie s-a rănit în bucăți de metal provenind dintr-o conductă de pe fundul Mării Negre s-ar putea repeta. De aceea, a cerut celor de la Apele Române să scoată de urgență resturile de conductă din apa mării. În cazul în care nu se va respecta acest lucru, Varga spune că va lua măsuri drastice, acestea putând merge până la demiterea directorului Apelor Române, Gheorghe Babu.
Turiștii vor fi informați cu privire la calitatea apei de îmbăiere
Secretarul de stat a mai remarcat depozite de nisip lângă hotelul Rex, care nu-și găseau locul pe o plajă turistică.
Secretarul de stat a cerut administratorului plajelor să facă o informare publică săptămânală privind calitatea apei de îmbăiere pe baza analizelor efectuate de Autoritatea de Sănătate Publică. Hotelierii și operatorii de plajă vor fi informați zilnic cu privire la calitatea apei de îmbăiere. O soluție ar fi arborarea unor steaguri de diferite culori: verde, galben și portocaliu care să avertizeze turiștii dacă porțiunea de apă în care se scaldă prezintă sau nu pericol pentru sănătatea lor.
În urma analizelor microbio-logice și chimice raportate de țara noastră, Comisia Europeană a întocmit un raport al calității apei de îmbăiere pentru sezonul trecut, în care se specifică faptul că apa avea, sezonul trecut, un conținut microbiologic și chimic.
Din cele 35 de zone recomandate pentru îmbăiere, 11 dintre acestea sunt conform standardelor UE, adică 28,6%, iar altele 20% nu sunt conforme, în condițiile în care peste 51% dintre acestea nu au fost sau sunt insuficient monitorizate. Conform raportului UE, nu a fost identificată nicio zonă în care îmbăierea este interzisă, motiv pentru care nu se pune problema declanșării unor proceduri de neconformare la standardele UE.
Din cele 247 de prelevări de-a lungul sezonului estival 2007, doar la opt s-au depistat depășiri: Năvodari, Mamaia - zona Cazino, Eforie, Neptun.
Echipe de control pe fiecare sector de plajă
Din punctul de vedere al secretarului de stat, șefii Apelor Române ar trebui să verifice mai atent modul în care agenții economici care au câștigat sectoarele de plajă respectă clauzele contractuale.
Lucia Varga a propus să se formeze echipe mixte de control formate dintr-un comisar de mediu și un reprezentant al Direcției Dobrogea – Litoral Apele Române. "Garda de Mediu va putea să sancționeze inclusiv Apele Române", a precizat Lucia Varga. Deși mai mulți comisari de mediu au fost detașați pe litoral, secretarul de stat spune că prezența lor nu se face simțită.
Săptămâna viitoare, secretarul de stat va veni din nou în control pe litoral.
Nu putem să ne întrebăm de ce astfel de măsuri se iau acum, când sezonul este în toi, și de ce reprezentanții ministerului nu au făcut strategii la începutul sezonului estival, mai ales că Lucia Varga a deținut funcția de secretar de stat și anul trecut, deci cunoștea care sunt problemele de pe litoral. Deși a fost suspectată de mass media că a venit să-l demită pe Gheorghe Babu, secretarul de stat a negat.