Republica Moldova vrea să adere la NATO, iar România va sprijini dezvoltarea armatei vecinilor de peste Prut.
- Publicitate -
Anunțul a fost făcut, astăzi, într-o conferință comună a miniștrilor Apărării de la Chișinău și București.
Până la sfârșitul anului, la Chișinău se va deschide un birou al Organizației Nord-Atlantice, iar specialiști români în domeniul apărării vor fi detașați acolo.
Potrivit ministrului Mircea Dușa, obiectivul celor două țări este acela de a forma un batalion comun pentru menținerea păcii și de a securiza frontierele cu Ucraina și cele de la Marea Neagră.
"Republica Moldova are doi parteneri strategici importanți: România și SUA. Din partea Statelor Unite, anul acesta vom primi 130 de Humvee-uri militare", a spus și Anatolie Șalaru, ministru al Apărării în Republica Moldova.