Banca Națională a României anunță înăsprirea condițiilor de creditare de către bănci, concluzia fiind trasă pe baza răspunsurilor acordate de reprezentanții acestora din urmă la un chestionar realizat de BNR. Potrivit oficialilor băncii centrale, în următoarele trei luni, accesul la credite va deveni din ce în ce mai dificil, atât în ceea ce privește populația cât și persoanele juridice.
- Publicitate -
Printre motivele pentru care băncile intenționează să restricționeze accesul la credite se numără politica monetară prudentă practicată de Banca Națională, capitalul fiecăreia, necesitatea menținerii primelor de risc dar și a unui plafon de creditare.
De asemenea, tot reprezentanții BNR au mai atras atenția și asupra faptului că, în următorii ani, datorită tendinței populației și agenților economici de a se împrumuta pe termene cât mai lungi, riscul de neplată a creditelor va înregistra o creștere considerabilă.
"În condițiile în care îndatorarea se face cu scadențe cât mai lungi, ne așteptăm ca și indicatorii de performanță să scadă. Fenomenul este însa relativ normal și trebuie analizat sistematic", a precizat Ion Drăgulin, șeful direcției de stabilitate financiară din cadrul Băncii Naționale a României.