Vineri, 05 Iunie 2026

Reuniune a Consiliului de Securitate după un test cu rachetă efectuat de Iran

de Cuget Liber Miercuri, 05 Decembrie 2018 266 < 1 min citire
Reuniune a Consiliului de Securitate  după un test cu rachetă efectuat de Iran
Consiliul de Securitate al ONU s-a reunit cu ușile închise, ieri dimineață, la cererea Marii Britanii și a Franței, cu privire la un test cu rachetă balistică efectuat la sfârșitul săptămânii trecute de către Iran, au declarat diplomați, relatează AFP.
Aceste două țări, precum și Statele Unite consideră că acest test a fost efectuat încălcând rezoluția 2231 a Consiliului de Securitate, care interzice Teheranului să efectueze teste cu rachete capabile să transporte focos nuclear.
Potrivit Teheranului, care a revendicat întotdeauna dreptul de a testa arme convenționale "defensive", rezoluția în cauză nu interzice decât testele cu rachete special concepute pentru a transporta focoase nucleare.
Potrivit statelor occidentale, racheta testată recent are o capacitate dublă, nucleară și convențională.
După acest test, Washingtonul a cerut, luni, europenilor să adopte sancțiuni împotriva programului iranian de rachete balistice, denunțând testul cu "rachetă balistică cu rază medie de acțiune capabilă să transporte mai multe focoase" și "să lovească unele regiuni din Europa și pretutindeni în Orientul Mijlociu". 
Taguri
Articolul anterior Om de afaceri judecat pentru pornografie infantilă, fugit din România deși era sub control judiciar
Articolul următor Popularitatea lui Macron a scăzut la un nou nivel minim, pe fondul protestelor

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actualitate

Ultima oră

Titlurile zilei