Cel puțin 37 de persoane au fost ucise în cursul unei revolte într-un centru de detenție preventivă din statul Amazonas, în sudul Venezuelei, au anunțat miercuri autoritățile, citate de Realitatea.net.Parchetul general a anunțat că a desemnat noi procurori pentru a "ancheta moartea a 37 de persoane în cursul preluării controlului asupra Centrului de detenție judiciară din Amazonas", la Puerto Ayacucho, un oraș cu 40.000 de locuitori, situat în apropierea frontierei cu Brazilia și Columbia.
- Publicitate -
În cursul violențelor, 14 funcționari au fost răniți, a adăugat Parchetul general, fără a specifica dacă printre persoanele decedate sunt și gardieni, conform Agerpres.
Două ONG-uri pentru apărarea drepturilor omului, Una Ventana a la Libertad și Observatorio Venezolano de Prisiones, au precizat că cele 37 de persoane decedate sunt deținuți.
Guvernatorul statului Amazonas, Liborio Guarulla, a declarat pe Twitter, cu puțin timp înainte de anunțul Parchetului general, că avusese loc un "masacru" în care "peste 35 de persoane" și-au pierdut viața în timpul intrării în centrul de detenție a unei unități speciale a Ministerului de Interne și al Justiției.
Potrivit guvernatorului, circa 105 persoane erau deținute în clădire în cursul declanșării evenimentelor de miercuri.
"Este cea mai gravă revoltă pe care am avut-o vreodată într-un centru de detenție preventivă", a precizat Carlos Nieto, coordonator al ONG Una Ventana a la Libertad.
"Unii deținuți se aflau între aceste ziduri de ani, deși ei nu trebuiau să rămână acolo mai mult de 48 de ore", a subliniat el.
În mod normal, potrivit programului oficial, "cel puțin o închisoare ar trebui să fie construită în fiecare stat al țării. Dar în Amazonas, piatra de temelie nu a fost încă pusă", a denunțat Carlos Nieto.
La sfârșitul anului 2016, în închisorile din Venezuela se aflau 88.000 de deținuți, potrivit Una Ventana a la Libertad, în timp ce capacitatea oficială a acestora este de 35.000 de locuri.
33.000 de deținuți sunt cazați astfel în centre de detenție preventivă precum cel din Puerto Ayacucho, unde suprapopularea ajunsese de 400%, conform cifrelor avansate de Nieto.
În aprilie, confruntări între deținuți aparținând unor bande rivale s-au soldat cu 12 morți și 11 răniți în închisoarea de la Puente Ayala, în estul țării.
Cu o lună mai devreme, osemintele a 14 persoane fuseseră descoperite într-o groapă comună la Penitenciarul general al Venezuelei din San Juan de Los Morros, în centrul țării.
Cea mai gravă revoltă într-o închisoare din Venezuela datează din 2013, când 60 de persoane și-au pierdut viața și alte peste 150 au fost rănite la penitenciarul din Uribana, statul Lara, în vestul țării.