Guvernul britanic intenţionează să adapteze programa şcolară pentru a-i pregăti mai bine pe copii împotriva dezinformării şi a teoriilor conspiraţiei sordide care circulă online în urma recentelor revolte de extremă dreapta, informează agenţia AFP.
- Publicitate -
Autorităţile au fost foarte deranjate din cauza rolului reţelelor sociale în săptămâna de violenţe rasiste şi islamofobe care a urmat atacului cu cuţitul ce a luat viaţa a trei fetiţe în Southport (nord-vestul Angliei), pe 29 iulie.
„Este mai important ca niciodată să le oferim tinerilor abilităţile necesare pentru a dezvolta un simţ critic asupra a ceea ce văd online", a declarat ministrul Educaţiei, Bridget Phillipson. „Reforma noastră curriculară va include dobândirea de abilităţi critice pentru a ne înarma copiii în faţa dezinformării, a informaţiilor false şi a teoriilor conspiraţiei sordide care abundă pe social media", a adăugat ea.
Acest obiectiv va face parte dintr-o vastă revizuire a programei şcolare pentru ciclurile primar şi secundar lansată de noul guvern laburist, ale cărei concluzii sunt aşteptate anul viitor.