Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Revoluția egipteană, în prag aniversar: președintele îndeamnă la pace

de Cuget Liber Sâmbătă, 26 Ianuarie 2013 176 1 min citire
Revoluția egipteană, în prag aniversar: președintele îndeamnă la pace
Președintele Mohamed Morsi i-a îndemnat pe egipteni să celebreze, "în mod pașnic și civilizat", a doua aniversare a revoltei populare care l-a răsturnat pe Hosni Mubarak, chiar dacă, în timpul lansării apelului, la Cairo aveau loc cicniri între manifestanți și forțele de ordine. De menționat că o revoltă populară amplă l-a forțat pe Hosni Mubarak să demisioneze la începutul anului 2011, la apelul opoziției și grupurilor participante la Revoluția de la 25 ianuarie.
"Invit poporul egiptean să cele-breze aniversarea revoluției în mod pașnic și civilizat", a declarat Morsi într-un discurs cu ocazia comemo-rării nașterii profetului islamului.
Aceste remarci intervin în timp ce poliția a făcut uz în timpul zilei de gaze lacrimogene pentru a încerca să disperseze manifestanții din apropierea pieții Tahrir din Cairo, potrivit unui jurnalist al AFP la fața locului.
Zeci de tineri egipteni încercau să demonteze un zid din blocuri de beton ce blochează o stradă care duce în piața emblematică a revoltei din ianuarie-februarie 2011, în scopul, potrivit unuia dintre ei, de a permite manifestanților să circule liber în ziua următoare.
Zidurile au fost ridicate anul trecut pe unele străzi din jurul pieței Tahrir, în apropierea căreia se află mai multe clădiri guvernamentale și serviciile de securitate, după o serie de ciocniri cu manifestanții. "Jos cu președintele islamist Mohamed Morsi! Jos puterea Ghidului", scandau protestatarii.
Unii au aruncat cu pietre în polițiști care, la rândul lor, au făcut uz de grenade de gaze lacrimo-gene. Cinci polițiști au fost răniți "la față și în diferite părți ale corpului de gloanțe" trase de manifestanți, a declarat Ministerul de Interne într-un comunicat.
Taguri
Articolul anterior Bulgarii sunt chemați la vot. Vor decide soarta industriei nucleare
Articolul următor Rezultate finale în Israel. Coaliția lui Benjamin Netanyahu, majoritate de mandate

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actualitate

Ultima oră

Titlurile zilei