Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Rheinmetall pregăteşte un nou lot de tancuri pentru Ucraina

de Sorin MIHALACHE Joi, 10 August 2023 3042 < 1 min citire
Rheinmetall pregăteşte un nou lot de tancuri pentru Ucraina
Producătorul german de armament Rheinmetall pregăteşte un nou transport de tancuri de luptă de tipul Leopard pentru Ucraina, potrivit cotidianului economic Handelsblatt, care citează surse din domeniu, informează agenţia DPA.
În acest scop, compania a achiziţionat circa 50 de tancuri de tip mai vechi Leopard 1 de la compania belgiană OIP Land Systems.
Directorul executiv al OIP Land Systems, Freddy Versluys, a declarat că a vândut aproape 50 de tancuri unui alt guvern european, pe care nu a dorit să-l numească din cauza unei clauze de confidenţialitate. De asemenea, el a spus că nu poate dezvălui nici preţul tranzacţiei.
Versluys a apreciat că ar putea dura până la şase luni până când aceste tancuri vor ajunge pe câmpul de luptă în Ucraina.
Handelsblatt a relatat că tancurile urmează acum să fie reechipate pentru efortul de război în Ucraina în sediile germane ale companiei Rheinmetall Group din Dusseldorf. 
Taguri
Articolul anterior Finanţe, agricultură, bursă. INFO economic
Articolul următor DNA - recurs în casaţie împotriva deciziei prin care Elena Udrea şi Ioana Băsescu au scăpat de condamnări

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actualitate

Ultima oră

Titlurile zilei