Vineri, 05 Iunie 2026

România ar putea fi afectată de accidentul chimic din Ungaria

de Cuget Liber Miercuri, 06 Octombrie 2010 502 1 min citire
România ar putea fi afectată de accidentul chimic din Ungaria
România ar putea fi afectată de scurgerea de reziduuri chimice dintr-un rezervor avariat al unei fabrici de alumină din vestul Ungariei, accident soldat cu patru morți și 120 de răniți, relatează site-ul Novinite.com, citat de Mediafax. Inclusiv Bulgaria, Serbia și Ucraina ar putea avea de suferit în urma acestui accident.
Potrivit BBC, reziduurile conțin substanțe caustice și sunt toxice dacă sunt ingerate. Agenția bulgară pentru Explorarea Dunării, citată de Focus News și Mediafax, scrie că reziduurile chimice ar putea ajunge în partea bulgară a fluviului cel mai devreme în șapte zile.
Poluarea va fi însă foarte redusă, după ce reziduurile vor trece prin hidrocentrala Porțile de Fier, situată cu zece kilometri înainte de teritoriul Bulgariei.
Pompieri și militari în echipament de protecție au participat la curățarea lichidului toxic și la evacuarea zonei accidentului. Trei sute nouăzeci de locuitori au fost mutați temporar și 110 au fost salvați din satele inundate. Echipele de salvare sunt în căutarea a șapte persoane date dispărute.
Patru persoane au murit până în prezent, între care și un copil în vârstă de trei luni, după ce un rezervor al unei fabrici de alumină a cedat luni, inundând cu reziduuri chimice satul Kolontar, din vestul Ungariei, a declarat ieri primarul localității, Karoly Tily, citat de MTI.
Guvernul a instituit ieri dimineață starea de urgență în trei comitate din vestul Ungariei.
Articolul anterior Cernavodă își consolidează relațiile de prietenie cu localitățile din țară și de peste hotare
Articolul următor Cei doi militari români care au murit în Afganistan au fost repatriați

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actualitate

Ultima oră

Titlurile zilei