Sâmbătă, 06 Iunie 2026

“România nu este ținta unor campanii de propagandă sau dezinformare lansate din Rusia”

de Madalina PETRESCU Marţi, 12 Noiembrie 2024 112 1 min citire
“România nu este ținta unor campanii de propagandă sau dezinformare lansate din Rusia”
Preşedintele Comisiei parlamentare de control a activităţii SRI, senatorul Cristian Chirteş, a transmis marți, 12 noiembrie, că nu există dovezi de propagandă sau dezinformare „orchestrate de actori externi”. Precizarea vine după ce a cerut Serviciului Român de Informaţii să spună dacă există „entităţi care pot influenţa procesul electoral” din România.
Până în prezent nu au fost identificate elemente de conținut specifice campaniilor de propagandă sau dezinformare orchestrate de actori externi ostili la adresa României", a transmis preşedintele Comisiei parlamentare de control a activităţii SRI.
El a adăugat că, în campaniile electorale, trolii și boții sunt folosiți pentru creșterea artificială a popularității unor candidați sau denigrarea contracandidaților. „Analiza realizată a evidențiat existența și utilizarea de conturi false la nivelul platformelor de socializare prin care sunt vizate creșterea artificială a popularității anumitor competitori, precum și promovarea de conținut îndreptat împotriva contracandidaților. În privința conturilor false, acestea au fost create și activate în cursul acestui an, conturile fiind orientate către lansarea de mesaje de denigrare a contracandidaților", a transmis Cristian Chirteș.
SRI colaborează cu autoritățile naționale pentru menținerea securității în spațiul virtual, iar datele privind conturile false au fost transmise Ministerului de Interne. Totodată, platformele pot decide eliminarea conturilor false dacă acestea încalcă termenii de utilizare, a mai afirmat șeful Comisiei SRI din Parlament.
Taguri
Articolul anterior Celor care conduc fără permis și comit accidente, li se pregătește ceva
Articolul următor Vlad Pascu, din nou în fața magistraților. Ce a declarat, l-a scos din minți pe judecător

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actualitate

Ultima oră

Titlurile zilei