Joi, 04 Iunie 2026

Rusia a testat o rachetă balistică intercontinentală

de Cuget Liber Sâmbătă, 01 Noiembrie 2014 154 < 1 min citire
Rusia a testat o rachetă balistică intercontinentală
Forțele de rachete strategice ruse au testat în această dimineață o rachetă balistică intercontinentală de tip Topol-M, la o bază de lansare situată în nord-vestul Rusiei, a anunțat Ministerul rus al Apărării, citat de RIA Novosti în pagina electronică.
"Racheta balistică intercontinentală RT-2PM2, de tip Topol-M, a fost lansată la 1 noiembrie, la ora 9.20 (8.20, ora României), de pe cosmodromul Plesețk", a informat ministerul într-un comunicat.
Lansarea a avut loc pentru a testa caracteristicile tehnice ale rachetei Topol-M. Conform comunicatului, racheta a prezentat capacități de înaltă precizie, lovind ținta stabilită în cadrul testului, situată la o bază din peninsula rusă Kamceatka, potrivit Medifax.ro.
Ministerul Apărării a anunțat anterior că rachetele balistice de tip Topol-M și RS-24 vor constitui principalele elemente ale componentei terestre a forțelor nucleare ruse și vor reprezenta 80 la sută din arsenalul forțelor de rachete strategice până în 2016.
Taguri
Articolul anterior Tenis / Federer, eliminat în sferturi la Paris-Bercy
Articolul următor Bombă de 500 de kilograme din al II-lea Război Mondial, găsită în Ungaria

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actualitate

Ultima oră

Titlurile zilei