Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Rusia acuză Georgia de riscul unor incidente în Marea Neagră

de Cuget Liber Vineri, 04 Septembrie 2009 267 1 min citire
Rusia a acuzat ieri Georgia că încearcă să provoace "grave incidente armate" în Marea Neagră, după ce Tbilisi a pus sechestru asu-pra unor nave comerciale aflate în apele abhaze, informează AFP.
"Numeroasele cazuri de confiscare a navelor comerciale de către autoritățile georgiene", în apropiere de coastele Abhaziei, "încalcă grosolan Convenția din 1982 cu privire la dreptul maritim și sunt un act de aplicare arbitrară a drep-tului internațional", a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului rus al Afacerilor Externe, Andrei Nesterenko.
"Este o tentativă de blocadă maritimă asupra coastei abhaze, ce riscă să ducă la o agravare a situației militaro-politice în regiune și la grave incidente armate", a mai spus Nesterenko în conferința săptămânală de presă.
Președintele regiunii separatiste Abhazia, Serghei Bagapș, a ordonat miercuri marinei să distrugă navele georgiene care intră în apele teritoriale abhaze, ca răspuns la un "act de piraterie" al autorităților din Tbilisi.
"După agresiunea de anul trecut împotriva Osetiei de Sud, guvernul georgian nu a renunțat la proiectele sale militariste pentru a-și rezolva cu forța problemele teritoriale", a adăugat Nesterenko.
La sfârșitul lunii august, o navă sub pavilion panamez, care transporta petrol din Turcia destinat Abhaziei, a fost oprită de autoritățile georgiene în virtutea legii care interzice activitățile economice în teritoriile secesioniste Abhazia și Osetia de Sud fără consimțământul autorităților de la Tbilisi.
Căpitanul turc al acestei nave a fost condamnat luni la 24 de ani închisoare pentru "contrabandă și încălcarea legislației georgiene referitoare la teritoriile ocupate".
Articolul anterior Pavel, eliminat din primul tur la US Open
Articolul următor Boc vizitează Italia, la invitația lui Berlusconi

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actualitate

Ultima oră

Titlurile zilei