Vineri, 05 Iunie 2026

Sarkozy se retrage din politică

de Cuget Liber Joi, 10 Mai 2012 257 < 1 min citire
Președintele francez în exercițiu Nicolas Sarkozy se va retrage din politică, după înfrângerea suferită în alegerile de duminică, și se va întoarce la cariera de avocat, potrivit Mediafax.
El nu ar vrea nici măcar să mai aștepte transferul oficial de putere, ce va avea loc marți, pentru a părăsi palatul Elysee. "Dacă aș putea, aș pleca mâine", le-ar fi spus el prietenilor, relatează Daily Express.
După ce îi va preda ștafeta socialistului Francis Hollande, Sarkozy, în vârstă de 57 de ani, va petrece o vacanță la vila soției sale, Carla Bruni, din sudul Franței.
Apoi, el ar urma să se întoarcă la cabinetul de avocatură din Paris unde a lucrat înainte de a intra în politică. Firma este specializată în drept imobiliar.
Prietenul și consilierul său politic Franck Louvrier a declarat pentru Le Parisien: "Este avocat și se va întoarce".
"Este foarte dornic să își redescopere libertatea și viața personală și să nu mai fie atacat de presă. Una dintre principalele sale nemulțumiri a fost că nu a putut niciodată să își ducă fiii la un restaurant", a precizat un alt apropiat al președintelui.
Taguri
Articolul anterior Sistemul de învățământ chinez, printre cele mai bune din lume
Articolul următor Andreea Marin, pregătește o emisiune din junglă

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actualitate

Ultima oră

Titlurile zilei