Joi, 04 Iunie 2026

Sarkozy și Merkel, sub Arcul de Triumf

de Cuget Liber Joi, 12 Noiembrie 2009 197 < 1 min citire
La două zile după ce au sărbătorit la Berlin 20 de ani de la căderea Zidului, Nicolas Sarkozy și Angela Merkel au îmbogățit ieri, la Paris, cu noi imagini simbolice albumul prieteniei franco-germane, celebrând împreună sfârșitul primului Război Mondial, relatează AFP.
Sub Arcul de Triumf, șeful Guvernului german a participat, pentru prima oară, alături de un președinte francez, la ceremoniile de comemorare a armistițiului din 1918 și înfrângerea armatei germane.
"Doamnă cancelar, acceptând invitația Franței, ați făcut în această dimineață un gest istoric care onorează Franța și pe francezi", i-a spus Nicolas Sarkozy invitatei sale, "o mare prietenă a Franței".
La 25 de ani de la faimoasa fotografie a lui François Mitterrand și Helmut Kohl dându-și mâna în locul bătăliei de la Verdun, din 1916, președintele francez și cancelarul german au onorat memoria tuturor victimelor războiului, înainte de a saluta reconcilierea dintre cele două țări.
Simbol al unui 11 noiembrie excepțional, Corul armatei franceze a intonat după La Marseillaise imnul național german, în prezența soldaților din brigada franco-germană și a elevilor-ofițeri din cele două armate care au încercuit Arcul de Triumf.
Articolul anterior Stare de epidemie în Serbia
Articolul următor Summit UE pentru alegerea președintelui și a ministrului de Externe

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actualitate

Ultima oră

Titlurile zilei