Duminică, 07 Iunie 2026

Schimb dur de replici între Scholz şi Merz, în ultima dezbatere parlamentară înaintea alegerilor

de Sorin MIHALACHE Miercuri, 12 Februarie 2025 117 < 1 min citire
Schimb dur de replici între Scholz şi Merz, în ultima dezbatere parlamentară înaintea alegerilor
Cancelarul german Olaf Scholz l-a acuzat pe liderul opoziţiei conservatoare, Friedrich Merz, cel mai probabil succesor al său, că vrea să „îngroape Europa” cu proiectul de înăsprire a politicii în domeniul imigraţiei, transmite agenţia AFP.
Într-un schimb de replici dur în Bundestag, Merz i-a replicat lui Scholz că politica economică dusă de acesta a condus Germania „în zid”, ceea ce îl descalifică pentru un nou mandat.
În speranţa de a câştiga câteva puncte procentuale în campanie, Friedrich Merz vrea să demoleze coeziunea europeană. Ce nebunie în această perioadă critică!", a spus Scholz în ultima şedinţă parlamentară înaintea alegerilor federale ce vor avea loc la 23 februarie. El l-a acuzat pe rivalul său că vrea să încalce dreptul comunitar, dând astfel un rău exemplu celorlalte state din UE.
La rândul său, liderul creştin-democrat l-a atacat pe cancelarul social-democrat pentru bilanţul economic la conducerea Germaniei, care a înregistrat doi ani succesivi de recesiune.
Olaf Scholz şi ministrul economiei, Robert Habeck, par doi directori care au condus compania într-un zid, apoi se duc la proprietari şi le spun: am vrea să continuăm aşa încă patru ani", a ironizat Merz, după care a adăugat: „Patronii le-ar spune politicos să plece din companie".
Taguri
Articolul anterior Daniela Lazăr și Carmen Ciocan, noii manageri ai Casei De Pensii Constanța
Articolul următor Un șofer băut a fost oprit de polițiști de două ori într-o zi! Acum are dosar penal

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actualitate

Ultima oră

Titlurile zilei