Vineri, 05 Iunie 2026

La Săcele Școala are veceu de un miliard și jumătate de lei Copiii încă nu au acces la toaletă, folosind tot veceurile insalubre # Noul grup sanitar este ținut sub cheie

de Mariana IANCU Joi, 22 Mai 2008 1168 4 min citire
Toate investițiile de la Săcele sunt de … miliarde, indiferent dacă este vorba de toaleta de la școală sau de terenul de sport.
Conform anexei 2 a hotărârii Consiliului local din Săcele din data de 26.06. 2007, pe o listă suplimentară, grupul sanitar al școlii a primit 161.000 lei (!!!). Având majoritatea consilierilor de partea lui, primarul a reușit să-și aprobe toate hotărârile, inclusiv alocarea sumei astronomice pentru grupul sanitar.
"Lucrările au început în toamna anului trecut", a dezvăluit consilierul local Ștefan Tucă. Din nefericire, toaleta nu este nici acum funcțională. Cheile stau pe măsuța directorului școlii. În schimb, dascălii merg la toaleta din interiorul școlii.
Mai multe generații de copii care au învățat la școala din Săcele au folosit aceleași veceuri insalubre, situate doar la o câțiva pași de investiția de peste un miliard și jumătate de lei. Ușile nu se mai închid, iar unele reprezintă adevărate pericole pentru micuți, întrucât acoperișul din țiglă veche se poate prăbuși oricând, la fel și podeaua.
Directorul școlii, Gavrilă Remescu, nu mai știa când au început lucrările de construcție a noilor toalete, însă spune că nu mai este mult de făcut la construcție. Binevoitor, ne-a dat cheile ca să vedem cu ochii noștri stadiul lucrărilor. Într-adevăr, investiția era aproape pe terminate.
Dușuri ca să se spele copiii pe mâini…
La suma de peste un miliard, atât cât au costat toaletele, ai fi crezut că-s poleite cu aur, când acolo, ce să vezi? Gresie și faianță de piață, un vas de toaletă, o chiuvetă și... trei dușuri în prima clădire.
"Dar cu dușurile ce faceți, domnule director?", am fost noi curioși. "Să se spele copiii pe mâini!", ne răspunde senin dascălul.
Ieșim din toaletă, atenți să nu călcăm peste instrumentele de lucru ale muncitorilor, abandonate pe podea, și peste cutiile cu vopsea sau cu var. A doua încăpere, ținută tot sub lacăt, cuprinde mai multe toalete fără sifoane, prevăzute doar cu fosă septică.
Într-un ungher zac depozitate mai multe bucăți de țiglă.
De precizat că o parte a construcției a fost realizată în 2002 cu fonduri de la Banca Mondială și că firma doar a renovat clădirea, a montat veceurile turcești și a făcut o altă intrare.
Cam în asta constă investiția de un miliard și jumătate de lei. Cu acești bani, spune Ștefan Tucă, se poate construi o vilă.
Lucrările au fost executate, conform declarațiilor consilierului Ștefan Tucă, de SC Andreea Pop Construct SRL, din Năvodari. "Cristian Ștefan Popescu, directorul firmei, spune Ștefan Tucă, este trecut pe lista de consilieri locali din Năvodari, fiind totodată și un apropiat al primarului din Săcele", adaugă el.
Obeliscul,
la întrecere cu veceul
Marți, la vremea prânzului, am mers și la Primăria Săcele pentru a-l întreba pe primarul localității, Ion Oprea, dacă într-adevăr, toaleta din curtea școlii a costat atâta bănet. Prin primărie bătea vântul. Ieri, am sunat de trei ori la primărie până să ne răspundă primarul. Întrebat de costul investiției, primarul ne-a spus: "Nu știu exact despre ce este vorba, nu cred să fie atâta", a spus inițial Ion Oprea, după care ne-a spus să-l sunăm mai târziu pentru a ne da datele exacte, pentru ca, în final, să ne închidă telefonul, nu înainte de a ne face pe toți pesediști (??!!) și de a-i ataca pe consilieri, spunând despre unul dintre ei că nu-i decât un șofer cu câteva clase, că toată ziua stau la "procuraturi", că "umblă cu bătăușii prin sat" și că inclusiv el era să mănânce bătaie în satul Traian și doar organele de poliție l-au salvat.
În momentul în care i-am spus că este de bun simț să nu crezi că un veceu poate să coste peste un miliard și jumătate de lei vechi, a zis că nu noi putem evalua o investiție și
ne-a întrebat dacă știm că un obelisc montat în 2000 în localitate a costat un miliard de lei. Și atunci să nu ne mai mire că un veceu în 2007 a costat atât de mult!!!!
Lăsăm cititorii să decidă dacă grupul sanitar din curtea școlii merită atâția bani.
Constructorul spune că astea-s prețurile
Cum primarul localității ne-a închis telefonul și a refuzat să ne spună cât a costat toaleta, l-am contactat și pe repre-zentantul firmei care a executat lucrarea. Cristian Ștefan Popescu ne-a spus că lucrarea a costat 134.000 lei fără TVA și că prețul nu i se pare mare întrucât "Construcția s-a luat de la minus, cu tot cu fundație. Și la persoanele private practicăm aceleași prețuri", a încheiat directorul.
În vreme ce banii se duc pe toalete nefuncționale, opt copii din satul Traian situat la trei kilometri de Săcele fac naveta pe jos, străzile sunt pline de gropi, asfaltul a început să înflorească, iar parcul public al localității geme de mizerie. Primarul ar putea să se bazeze pe ajutorul beneficiarilor legii venitului minim garantat, însă nu-i pune la muncă, de teamă că le va pierde voturile, așa cum ne-a spus Ștefan Tucă.
###
În rest, multă veselie la Săcele. Gardurile sunt pline de afișe electorale, viu colorate, pline de promisiuni...
Articolul anterior The SIFs dive 1.65% in the Bucharest Stock Exchange opening session; European stocks fall
Articolul următor Faristul Marius Nae își face nunta la Palatul Snagov

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actualitate

Ultima oră

Titlurile zilei