Alegătorii din sudul Sudanului votează, începând de ieri, într-un referendum care ar putea duce la secesiunea celei mai mari țări din Africa.
- Publicitate -
Circa patru milioane de alegători, care locuiesc în sudul Sudanului, în zonele din nord sau în străinătate, sunt așteptați la urne pentru a vota în favoarea menținerii unității țării sau a secesiunii, într-un scrutin istoric care pune în discuție granițele moștenite din perioada colonială.
Birourile de vot vor fi deschise între orele locale 8.00 și 17.00 (7.00 - 16.00, ora României), scrutinul urmând să dureze o săptămână. Pentru aprobarea secesiunii este necesară majoritatea simplă a voturilor, însă pentru validarea opțiunii de menținere a unității țării este necesar votul a cel puțin 60 la sută dintre alegătorii înscriși în listele electorale.
Scrutinul reprezintă unul dintre punctele esențiale ale acordului de pace global care a pus capăt, în 2005, celui de-al doilea război civil dintre nordul musulman și majoritar arab și sudul afrocreștin. Conflictul s-a soldat cu două milioane de morți și patru milioane de refugiați.