Duminică, 07 Iunie 2026

Scurgere de apă radioactivă la centrala nucleară de la Fukushima

de Cuget Liber Joi, 03 Octombrie 2013 131 < 1 min citire
Scurgere de apă radioactivă la centrala nucleară de la Fukushima
Compania care gestionează centrala nucleară accidentată de la Fukushima a anunțat joi că a descoperit o nouă scurgere de apă radioactivă dintr-un rezervor și nu exclude ca o parte a apei să fi ajuns în Oceanul Pacific, relatează AFP.
Picături au fost descoperite aseară pe partea superioară a unui rezervor de către un lucrător al Tokyo Electric Power (Tepco) în timp ce erau efectuate operațiuni de îndepărtare a apei de ploaie, informează Mediafax.
Câteva ore mai târziu, după miezul nopții (18:00, ora României), Tepco a confirmat în cadrul unei conferințe de presă că este vorba de o scurgere, declarând că "nu se poate elimina ipoteza unei scurgeri dincolo de zona rezervorului (înconjurat de un zid) către mare".
O scurgere de 300 de metri cubi de apă foarte radioactivă s-a produs deja în august dintr-un rezervor de 1.000 de metri cubi, incident numit "grav" de către autorități. Acesta a degenerat în criză, obligând Tepco să implementeze mijloace suplimentare pentru a controla mai bine rezervoarele de stocare din cadrul complexului, scrie realitatea.net.
Taguri
Articolul anterior Război între DNA și Parchetul General după schimbarea procurorului Papici
Articolul următor Alertă în Galați! Încă un cutremur, în această dimineață. Este cel de-al 17-lea produs în 11 zile

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actualitate

Ultima oră

Titlurile zilei