Scutul antirachetă se va afla în centrul discuțiilor dintre președinții rus și american, Dmitri Medvedev și Barack Obama, din toamna acestui an, a declarat, într-un interviu acordat RIA Novosti, reprezentantul permanent al Rusiei la NATO, Dmitri Rogozin.
- Publicitate -
"Nu există o penurie de negociatori experimentați și profesioniști care să fie capabili să înțeleagă deplin problema. Ne aflăm în fața unei alte probleme, cea a timpului, deoarece NATO va defini arhitectura scutului european înainte de finele anului în curs. Această problemă nu va putea fi rezolvată decât de pre-ședinți și, în această privință, pregătirea întâlnirii între președinții noștri prevăzută în a doua jumătate a toamnei are o importanță deosebită", a spus ambasadorul.
Statele Unite intenționează să amplaseze în Europa, în 2015 - 2020, un scut antirachetă, spre nemulțumirea Moscovei, care consideră că acest sistem amplasat lângă frontierele sale amenință potențialul strategic rusesc.
Rusia propune crearea unui sistem indivizibil, care să integreze compo-nente militare comune, rusești și aliate, în timp ce NATO insistă pe două scuturi antirachetă, independente dar coordo-nate.